joi, 19 iunie 2008
Folbal
Ce trebuie sa faca antrenorul, ce trebuie sa faca microbistii, etc
Sincer, mi-ar fi rusine. Rusine ca-n meciul in care puteam sa facem ceva n-am jucat nimic. Ca doar era Franta - cum sa iesim pe atac? Cine, noi? Glumezi, monser, e ditai campioana mondiala... sau cel putin a fost.
Las' ca stam frumos in aparare, nu iesim neam la atac, in cel mai bun caz facem egal... si asta inseamna ca daca castigam alt meci, ne-am scos.
Dar cu cine sa castigi meciul asta? Cu Olanda, care a venit la rupere? sau cu Italia, care-i oricum mult peste Franta.
Culmea culmilor, norocul prostului, era cat pe ce sa caftim Italia. Am avut si noroc, si-n joc, si la arbitraj. Degeaba.
Nici macar la faza asta nu m-as ataca prea tare... Insa la ultimul meci, dupa ce Italia daduse un gol si Franta avea om in minus, ce dracu am asteptat? Sa-si dea olandezii singuri gol? Sau poate sa-i bata francezii in 10 pe italieni?
Asta ma seaca. Prostia.
sâmbătă, 14 iunie 2008
Borduri
Am inceput sa ma intalnesc c-o domnisoara care binevoieste a fi studenta la farmacie. In Bucuresti.
Protocolul relatiei noastre implica faptul ca, ocazional sau chiar mai des, ma duc s-o culeg de la facultate.
Facultatea in cauza se afla tocmai visavis de ambasada SUA. Ca atare, strada e blocata. Total si absolut. Mai sunt si niste sensuri unice foarte interesante pe acolo, implicatia fiind ca daca vii din partea gresita (de fapt cam 3/4 din roza vanturilor) ultimii 250m de drum (in linie dreapta) inseamna cativa km la volan, in mod obisnuit intr-o aglomeratie teribila.
Sincer, blocajul strazii e un lucru foarte interesant si tare-as vrea sa aflu cine naiba a aprobat treaba asta si ce naiba cauta oameni inarmati cu pistoale mitraliera langa unitatea de invatamant. Sau de ce nu mai exista partea publica a facultatii – adica trottoire-ul. Cine stie, daca raman in relatii cu donsoara, poate facem un post separat din asta.
Revenind. Unul din drumurile pe care-s nevoit sa o apuc trece pe la piata Lahovari. Si uneori parchez pe-acolo, din simplul fapt ca mai aproape nu gasesc loc, iar donsoara nu iese la ora fixa.
Bordurile de pe langa piata Lahovari au fost inlocuite acum 2-3 ani. Stiu precis, c-am injurat atunci ca adio locuri de parcare prin zona. S-a scos granitul istoric si s-a pus bordura moderna din beton. Bordura in cauza e deja stricata. Rau. Mult mai rau decat granitul care avea cativa zeci de ani, dupa spusele unui portar din zona.
Ma scuzati si pe mine... de ce primarul a dat bani unei societati ca sa scoata bordurile, sa le valorifice si sa puna-n loc, pardon, rahat? Vorbim de banii mei – si de ai vostri, desigur.
Vreau sa stiu si eu cine-i vinovatul si cata puscarie face.
Ma scuzati, imi spuneti si mie?
miercuri, 11 iunie 2008
Folbal si Romania
Ma uit pe stiri. Ajung la forumuri. Poll. Cum a prestat Romania in meciul cu Franta. Si, cum ziceam, nu pricep.
Recunosc, n-am vazut tot meciul, ca era sa adorm, si m-am ridicat sa mai pun sangele in miscare. Ce meci e ala cu toata lumea acasa, nici un sut pe poarta, na-ti-o tie, da-mi-o mie? Sa nu continui, ca probabil s-a uitat majoritatea lumii si stie ce vorbesc.
Cum spuneam, forumurile. Hai Romania! Bravo Romania. Excelent, nemaivazut, fantastic si iesit din comun. Numai sa zici c-a fost meciul slab si esti antipatriot cel putin, daca nu anticrist.
Ce naiba e in capul oamenilor astora? In afara de matreata si alcool alimentar?
Cugetand un pic, ma ia cu fiori cand ma gandesc cat de ingramadit e romanul mediu (*). Si dupa aia, vine realizarea ca jumatate din ei sunt inca SI mai tembeli (**). Ce sa ma mai mir...
Oricum, ma scuzati.
(*) Nu, cititorule, nu e vorba de tine. Daca citesti textul asta de placere esti iesit din medie si te afli in capatul curbei.
(**) Statistica elementara.
marți, 10 iunie 2008
Prolog
Pe vremea respectiva campionatul era departe, insa alegerile abia trecusera. M-a pus naiba sa ma iau de ei:
- Bine, bai, din tot Bucurestiul asta n-ati gasit de ales decat intr-un politai-vames si-un gargaragiu falsificator?
Nu reproduc discutia, c-a fost lunga. In esenta am fost blamat ca n-am votat (mea culpa, insa am fost plecat cu treaba din urbe) si ca nu m-am implicat. Ce zic eu ca nu m-am implicat, critica a fost mai directa, ca nu ma implic.
Asa ca m-am hotarat bine-mersi sa ma implic, asa cum pot si eu. In limita timpului moncher.
Si acesta-i rezultatul. Ma scuzati....
Ma scuzati si pe mine, stimati bucuresteni. Chiar altceva n-ati gasit mai bun de votat? Ca mai rau, greu. Pe de-o parte, politai si vames. Ce mai e de comentat? De cealalta parte, iar n-am ce comenta. Golanas, securist, falsificator, mincinos si hahalera. N-o sa-mi exprim nici o opinie in favoarea vreunuia din ei, ca-s ambii groaznici. In moduri diferite, ce-i drept dar tot groaznici.
Ma scuzati ca am intrebat...